
BRD – Groupe Société Générale și Fundația Friends For Friends au lansat astăzi rezultatele studiului „Student în România. Tânăr în România”, o cercetare despre viața Generației Z, studenți și non-studenți, din România, reprezentativă la nivel național. Studiul analizează modul în care tinerii se raportează la educație, piața muncii, educație financiară, emigrare, sănătate mintală, tehnologie și viața personală, oferind o imagine actuală asupra comportamentelor și aspirațiilor generației Z.
Cercetarea face parte din programul Mindcraft Academy, dezvoltat de Fundația Friends For Friends, inițiat și susținut strategic de BRD – Groupe Société Générale, care are ca obiectiv crearea unui dialog real și constant cu tinerii studenți din România și o mai bună înțelegere a nevoilor acestora.
Generația Z este una conectată, informată și preocupată de impactul deciziilor economice asupra vieții de zi cu zi. Studiul surprinde această maturizare rapidă a tinerilor și modul în care valorile lor – responsabilitatea, echilibrul și spiritul antreprenorial – modelează o nouă perspectivă asupra educației, carierei și relației cu societatea.
O generație conectată, cu atenție sporită la educație și realitățile economice
Pentru tinerii Generației Z, educația financiară nu mai este doar o abilitate de gestionare a banilor, ci o formă de orientare într-un mediu economic și digital complex. Conform studiului, 62% dintre studenți se declară bine informați financiar, 86% afirmă că pot identifica știrile false, iar 81% recunosc tentativele de fraudă online, indicând o mai bună capacitate de filtrare a informației față de generațiile anterioare. 81% dintre studenți folosesc servicii de e-banking, comparativ cu 71% dintre tinerii care nu urmează o facultate.
IT-ul și antreprenoriatul, direcțiile dominante ale generației
Studiul arată că tinerii români se orientează către domenii dinamice, care oferă autonomie și potențial de creștere. IT-ul rămâne prima alegere pentru o carieră stabilă și bine plătită, iar antreprenoriatul este preferat de 40% dintre respondenți ca opțiune profesională. În același timp, 85% dintre tineri spun că ar avea nevoie de mai multă educație financiară pentru a se simți mai pregătiți pentru viitor, ceea ce confirmă o preocupare tot mai mare pentru independență economică și înțelegerea mecanismelor care susțin inițiativa personală.
Interes crescut pentru stabilitatea politică și contextul global
Spre deosebire de anii anteriori, tinerii români se declară mai atenți la teme macrosociale – instabilitatea politică, riscurile de război și ascensiunea extremismului – decât la lipsa locurilor de muncă. 58% dintre studenți urmăresc cu atenție schimbările politice din România, iar 14% acordă importanță evoluțiilor politice internaționale, semn al unei deschideri mai mari către contextul global. Totodată, presa online, podcasturile și platformele bazate pe inteligență artificială devin principalele surse de informare, în timp ce TikTok și Facebook pierd teren, indicând o maturizare în modul de selecție și consum al informației.
Facultatea, percepută ca o etapă necesară, dar insuficient aplicată
Pentru majoritatea respondenților, facultatea rămâne o condiție necesară pentru accesul la joburi mai bine plătite și un instrument util pentru a obține respect și stabilitate socială. Cu toate acestea, peste jumătate dintre studenți (57%) consideră că învățământul superior pune prea mult accent pe teorie și prea puțin pe competențele practice. Rezultatele studiului arată că studenții își doresc o legătură mai strânsă între facultate și piața muncii.
„Tinerii reprezintă pentru BRD o prioritate strategică, parte din angajamentul nostru de a răspunde nevoilor tuturor clienților noștri, iar investițiile BRD în educație urmăresc să creeze contexte reale de învățare și dezvoltare pentru ei. Prin programe precum Mindcraft Academy, prin rețeaua BRD HUBs sau prin parteneriatele cu mediul universitar și acceleratoare de startup-uri, ne dorim să le oferim tinerilor resurse, îndrumare și libertatea de a-și construi propriul drum. Această cercetare ne arată cum gândesc, ce îi preocupă și cum putem fi un partener relevant în formarea lor – nu doar financiară, ci și umană și profesională”, a declarat Flavia Popa, Secretar General BRD – Groupe Société Générale.
„Prăpastia care mă așteptam să despartă studenții români de restul tinerilor s-a dovedit, în cel mai rău caz, o vale seacă. Încă avem timp să construim poduri peste ea. Iar pentru asta avem nevoie de date solide, analize diverse și intervenții bine țintite. Asta ne propunem să facem la Fundația Friends For Friends, împreună cu partenerii noștri de la BRD – Groupe Société Générale, prin programul Mindcraft Academy. Studiul de față ne ajută să trecem dincolo de clișee și să cunoaștem mai bine studenții și tinerii din România: o generație în același timp îngrijorată și pragmatică, curioasă și precaută, care dovedește încredere în sine și practică gândirea critică”, a punctat Vlad Tăușance, manager de proiect Mindcraft Academy în cadrul Fundației Friends For Friends.
Despre cercetare
„Student în România. Tânăr în România” este o cercetare realizată în cadrul programului Mindcraft Academy, dezvoltat de Fundația Friends For Friends, cu susținerea strategică a BRD – Groupe Société Générale. Datele sondajului de opinie au fost culese în perioada 06 iunie – 29 iunie 2025, iar volumul eșantionului a fost de 1001 persoane, reprezentativ pentru populația tânără (18-25 de ani) din România. Metoda folosită a fost sondajul de opinie pe baza unui chestionar aplicat telefonic (CATI), realizat în toate județele țării și în sectoarele Municipiului București. Eroarea maximă admisă a datelor este de ±3,1%, la un grad de încredere de 95%. Eșantionul a fost validat pe baza datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, iar coordonarea cercetării a fost asigurată de Conf. univ. dr. Darie Cristea, conferențiar la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București.
Rezultatele studiului completează inițiativele BRD dedicate tinerilor, contribuind la o mai bună înțelegere a nevoilor lor academice și profesionale. În aceeași direcție, BRD dezvoltă proiecte concrete care sprijină tranziția de la educație la carieră și creează contexte reale de învățare aplicată – printre acestea se numără rețeaua BRD HUBs, concepută pentru a susține dezvoltarea personală și profesională a studenților din întreaga țară.
Rețeaua BRD HUBs – spații pentru învățare, colaborare și dezvoltare
Rețeaua BRD HUBs reflectă angajamentul pe termen lung al BRD pentru educație și tineri și oferă spații moderne, interactive, adaptate nevoilor studenților. Programul prevede 30 de hub-uri integrate în 24 de universități din 12 orașe din România, care combină laboratoare, amfiteatre și zone multifuncționale pentru studiu, proiecte și evenimente.
BRD HUBs creează o punte între mediul academic și piața muncii, punând accent pe colaborare, practică și acces la resurse profesionale.
Datele complete ale studiului pot fi analizate aici.
Despre Mindcraft Academy
Mindcraft Academy este un program dezvoltat de către Fundația Friends For Friends, inițiat și finanțat de BRD Groupe Société Générale, care are ca scop crearea unui dialog consistent și constructiv cu tinerii studenți din România. Programul se bazează pe trei piloni: cercetarea „Student în România. Tânăr în România”, evenimentele din Hub-urile BRD și evenimentele recurente Leadership Academy și Big Decision Day.
Despre BRD – Groupe Société Générale
BRD – Groupe Société Générale este una dintre cele mai importante instituții financiare din România. De peste 20 de ani, BRD susține educația sub toate formele ei – de la educație financiară, la inițiative culturale și programe de dezvoltare personală.
Implicarea BRD în educație se concretizează printr-un ecosistem amplu de inițiative care adresează nevoile reale ale tinerilor: de la mentorat și orientare în carieră, la sprijin pentru antreprenoriat și inovație în domeniile STEAM. Printre aceste inițiative se numără: rețeaua educațională BRD HUBs activă în universități din întreaga țară, programul de robotică adresat liceenilor BRD FIRST Tech Challenge Romania, laboratoarele de robotică din cadrul Universității Politehnice București, programul de accelerare dedicat startup-urilor tech Innovation Labs, parteneriatul cu The Institute for Logic and Data Science, conferința How To Web, platforma de jurnalism Mindcraft Stories.
Prin toate aceste demersuri, BRD își asumă un rol activ în construirea unei societăți în care tinerii sunt ascultați, ghidați și încurajați să experimenteze, să greșească și să își găsească vocea proprie.
BRD – Groupe Société Générale susține de 9 ani prin Fundația9 vocile contemporane relevante și temele care creează punți între domenii, comunități și generații. Fundația9 BRD lucrează prin trei programe complementare care se află la intersecția dintre cultură contemporană, jurnalism independent și educație continuă: Scena9 (cotidian online de jurnalism cultural), Școala9 (platformă de jurnalism de educație) și Rezidența9 (spațiu de întâlnire și experiment cultural). Prin toate aceste inițiative, Fundația9 BRD urmărește să aducă mai aproape de public vocile contemporane relevante și temele care creează punți între domenii, comunități și generații.